Luni, 20 ianuarie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația Oradea Noastră. Dintre subiecte: ...
Micile aşezări din Ungaria din apropierea granițelor cu România erau deja locuite de mulți cetățeni români, însă după intrarea în Schengen numărul acestora ar putea să crească, relatează ziarul maghia ...
Nouă ne-a fost mereu bine aici, pe graniță, și înainte de Revoluție. Satele din jur aveau micul trafic, așa că în vreme ce tot poporul liber, neîngenuncheat și dacic bea nechezol, noi, bihorenii, mai ...
Înființarea și dezvoltarea școlilor au avut o contribuție majoră la crearea Oradiei moderne. Rețeaua de învățământ, cu ...
Anul 2025 înseamnă, după trei cincinale, prima absență a lui Ilie Bolojan de la cârma Oradiei și a județului. Dacă lucrurile vor merge bine, e semn că sistemul de lucru al actualului șef al Senatului ...
Iată că Dumnezeul ecologiștilor a luat o pauză și i-a lăsat pe credincioșii săi într-o adâncă dilemă. Castorii, specie protejată, s-au apucat să roadă copacii de pe malurile apelor.
Reprezentanții companiei austriece de construcții Strabag au anunțat vineri seara, printr-un comunicat de presă, că în ...
Primăria Oradea a anunțat vineri că, în 2025, va pune la dispoziția orădenilor încă 100 de containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, acestea urmând să fie amplasate în diferite cartier ...
Municipalitatea orădeană vrea să atragă încă 4,5 milioane euro pentru amenajarea grădinii urbane din Nufărul. Consiliul Local ...
Echipa de polo CSM Oradea nu a reuşit să îşi ia revanşa în faţa steliştilor, după ce a pierdut inexplicabil finala Cupei ...
Fratele chestorului Alin Haniș, șeful Poliției Bihor, s-a făcut remarcat ca preot ortodox în Forlì, Italia, unde a reușit să ...
O nouă metodă de înșelătorie circulă prin WhatsApp, utilizatorii fiind avertizați de polițiști să fie extrem de atenți.